Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra sesizării depuse de deputații Partidului Liberal, privind interpretarea prevederilor articolului 98 alin. (4) şi (6) din Constituţie

Curtea Constituțională a adoptat astăzi, 24 ianuarie, Hotărârea privind interpretarea prevederilor articolului 98 alin. (4) şi (6) din Constituţie, în urma sesizării depuse de către un grup de deputați din Partidul Liberal. [Sesizarea nr. 5b/2017].

La examinarea materialelor dosarului, Curtea a relevat că sesizarea vizează, în esenţă, procedura remanierii guvernamentale şi partajarea competenţelor între Preşedintele Republicii Moldova şi Prim-ministru în cadrul acesteia.

Curtea a menţionat că prevederea de la articolul 98 alin.(6) din Constituţie urmează a fi interpretată prin aplicarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat în articolul 6 din Legea fundamentală. Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor instituţionale şi pentru buna lor funcţionare, autorităţile publice au obligaţia constituţională să colaboreze.

Curtea a reţinut că, în cadrul regimului parlamentar al Republicii Moldova, Preşedintele Republicii Moldova are un volum de competenţe expres stabilite de Constituţie. Deoarece Preşedintele nu poartă nici o responsabilitate politică pentru activitatea Guvernului, rolul acestuia în configurarea componenței Guvernului este unul limitat.

Curtea a reamintit că, în jurisprudența sa anterioară, a statuat deja că, după acordarea votului de încredere Guvernului de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova nu este în drept să nu numească Guvernul. Neexercitarea atribuţiilor constituţionale de către Preşedintele ţării ar conduce în acest caz la încălcarea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, stipulat de articolul 6 din Constituţie (HCC nr. 15/1999).

Din aceleaşi considerente, CCM a menționat că Președintele Republicii Moldova poate să refuze propunerea Prim-ministrului de numire a unei persoane într-o funcţie vacantă de ministru şi să-i ceară să facă o altă propunere, fără a constitui, însă, o sursă de blocaj instituţional sau a anula competențele Prim-ministrului în cadrul procedurii de codecizie la remanierea guvernamentală.

În acest context, respingerea candidaturii pentru funcția vacantă de ministru propusă de Premier poate avea loc o singură dată și trebuie să fie întemeiată pe respectarea cerinţelor legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului.

În caz de neacceptare a candidaturii de către Președinte, Prim-ministrul are dreptul să propună pentru funcţia de ministru o altă persoană sau să reitereze aceeași candidatură, pe care Preşedintele este obligat să o numească.

Referitor la termenul în care urmează să fie numit Guvernul sau un ministru, precum şi refuzul de a numi ministrul în cazul remanierii guvernamentale, acesta trebuie să fie cât mai restrâns și să nu depășească 14 zile, similar termenului pentru promulgarea legii.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova și Guvernului. Doar Administraţia Prezidenţială a prezentat opinia.

Sursa: http://www.constcourt.md

158 de ani de la Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859)

În ziarul „Unirea” din Alba Iulia (ediția online), dl  Dragoş Suciu a publicat, la 23.01.2017, articolul „24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza”, pe care trebuie să îl citească fiecare român care își respectă istoria și luptă pentru realizarea unității națioanale (http://ziarulunirea.ro/):

„În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică  între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, domn al Țării Românești, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.”

Sursa: http://ziarulunirea.ro/

Deputații Fracțiunii Partidului Liberal anunță inițierea procedurii de suspendare din funcție a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon

Deputații Fracțiunii Partidului Liberal anunță ”Inițierea procedurii de suspendare din funcție a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru încălcarea prevederilor Constituției” și a jurământului depus, având în vedere declarațiile și faptele cu caracter antistatal făcute la adresa Republicii Moldova, de către acesta.
Aflându-se la Tighina, la data de 4 ianuarie 2017, Igor Dodon, actualul Președintele al Republicii Moldova a felicitat, cu ocazia victoriei în pretinsele „alegeri prezidențiale”, așa-zisul „conducător” al autoproclamatei „republici moldovenești nistrene”.
Prin acțiunile sale, Președintele în exercițiu a recunoscut, în mod indirect, legalitatea „alegerilor” desfășurate în raioanele de est ale Republicii Moldova la 11 decembrie 2016 și, implicit, autoritatea unor forțe ilegale asupra teritoriului controlat de forțe anticonstituționale.
Confirmarea de către Președintele în exercițiu a validității scrutinelor electorale, desfășurate pe teritoriul suveran al Republicii Moldova de către organe ilegale nerecunoscute, implică recunoașterea exercitării suveranității unor alte forțe juridico-politice pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.
Conform art. 1 al Constituției Republicii Moldova, „Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil”, iar conform art. 77 – „Președintele Republicii Moldova reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării”.
Funcția de garant al Constituției și, în mod prioritar, al caracterului unitar și indivizibil al statului, presupune vocația șefului statului de a reprezenta societatea în ansamblul său, inclusiv obligația acestuia de a veghea la respectarea cu strictețe a Constituției și reclamă răspunderea juridică pentru nerespectarea prevederilor Constituției.

Suspendarea din funcție a Președintelui este o acțiune îndreptată spre asigurarea păstrării unității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, fiind imperios necesară, având în vedere nerespectarea Constituției de către Președintele în exercițiu și ignorarea prevederilor constituționale referitoare la principiile generale ale statului Republica Moldova.
Perpetuarea în funcție a unei persoane care acționează contrar intereselor legitime ale cetățenilor Republicii Moldova poate avea efecte nefaste pentru societate și stat în ansamblu.